ACTUALITATE

A fost lansat un ghid cu recomandări privind exportul de fructe în containere maritime

Agricultorii din Republica Moldova vor putea exporta mai uşor fructele în America, Asia sau Africa. Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională şi Asociaţia Moldova-Fruct au lansat un ghid cu recomandări privind exportul de fructe în containere maritime.

Ghidul a fost elaborat pentru producătorii de fructe autohtoni care sunt interesaţi de pieţele îndepărtate cum ar fi Golful Piersic, Africa de Nord, Bangladesh sau India. Deoarece transportul pe cale maritimă durează între 20 şi 45 de zile, atât producătorii cât şi exportatorii trebuie să ţină cont de o serie de recomandări.

Publicaţia a fost elaborată în baza experienţei producătorilor care au exportat fructe în orientul Mijlociu. Printre ei se numără şi Vitalie Obrejanu.

Iurie Dogotari are o livadă de mere la Briceni. Fructele le exportă în Federaţia Rusă şi România, dar spune că piaţa din Orientul Mijlociu ar putea fi o alternativă bună.

Anul trecut, fermierii din Republica Moldova au exportat aproape o mie de tone de mere în India, Bangladesh, Irak sau Arabia Saudită.