Anii 1939-1940 marchează dispariţia unor state pentru multă vreme, înseamnă intrarea lumii într-un război cu zeci de milioane de morţi, cu stramutarea altor milioane de persoane, cu urmări geopolitice ce au fost majore până la sfârşitul secolului 20. De această opinie sunt istoricii de pe ambele maluri ale Prutului, care au declarat, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA, că ocuparea teritoriilor româneşti de către sovietici a avut consecinţe nefaste pentru teritoriile româneşti: deportări, foamete, colectivizare, toate fiind parte din politica de represiune a Rusiei.
Istoricul Ion Şişcanu este de părere că URSS a pregătit războiul nu doar din punct de vedere militar, dar şi din punct de vedere ideologic.
„Este clar că teritoriile româneşti, ca şi celelalte teritorii de la Marea Baltică până la Marea Neagră în 1939-1940, au fost ocupate. Problema este că războiul şi împotriva Finlandei, şi împotriva ţărilor baltice, şi, în special, împotriva Poloniei şi României, a fost pregătit nu doar din punct de vedere militar, dar şi a avut şi o asistenţă colosală din punct de vedere ideologic. Propaganda sovietică încă atunci spunea că armata roşie trece graniţele sale de atunci să eliberele basarabenii de sub ocupaţia românilor, să elibereze beloruşii şi ucrainenii de sub ocupaţia polonezilor. Sau în orice caz să elibereze ţărănimea şi muncitorii de sub ocupaţia burgheză”, a spus Ion Şişcanu.
El este de părere că această denaturare a istoriei este perpetuată şi astăzi. „Lucrurile acestea au fost perfectate în perioada sovietică, scrise şi în manuale şi peste tot, iar la noi aceste lucruri nu au dispărut pentru că se mai scriu şi astăzi cărţi, există presă, care mai afirmă ceea ce afirmau şi sovieticii că Basarabia a fost eliberată de sub jugul burghezo-moşieresc român. Lucrul acesta este tirajat şi într-o carte apărută acum câţiva ani sub patronajul preşedintelui R. Moldova - „Istoria Moldovei”, apoi a apărut o ediţie „Al Doilea război Mondial” de către un istoric cunoscut prin anti-românismul său, Sergiu Nazaria, apoi prin luările de cuvânt ale unor ofciali Lucrul acesta nu trebuie să ne mire pentru că au ei un interes să contrapună românii de pe cele două maluri ale Prutului. Cred că nici ei nu mai cred în ceea ce spun, dar au datoria, mai ales, după parada din Piaţa Roşie”, spune Ion Şişcanu.
Opinia este împărtăţşită şi de istoricul Anatol Petrenco. „Actuala conducere a Federaţiei Ruse nu vrea să recunoască această etapă de la 1 septembrie 1939. Sovieticii au intrat în răboi pe 17 septembrie. De ce polonezii şi germanii consideră victimele lor începând cu septembrie, sovieticii nu vor să recunoască că au avut şi ei victime, nu multe, dar vreo 300-400 de militari morţi. Această dorinţă de a se debarasa de acea politică agresivă pe care a avut-o şi a promovat-o URSS, ea nu rezistă. Putin nu este istoric, el este conducător politic al unui stat, ceea ce se afirmă nu corespunde deloc adevărului”, afirmă Anatol Petrenco.
„Ceea ce s-a întâmplat în Basarabia, în Nordul Bucovinei şi în ţinutul Herţa, în iunie 1940 a fost o agresiune. A fost o catastrofă naţională, statul român a fost în cumpănă, a pierdut o treime din teritoriu şi populaţie. Relaţiile URSS în privinţa României au fost în umbra disputei teritoriale a teritoriului dintre Prut şi Nistru”, spune istoricul Dorin Dobrincu.
Potrivit istoricului Ion Şişcanu, consecinţele ocupaţiei sovietce au fost catastrofale pentru teritoriile româneşti ocupate.
„După reocuparea teritoriilor româneşti în 1944, URSS a procedat exact cum a procedat în iunie 1940 – 1941: represalii, deportări, s-a recurs la impunerea populaţiei din Basarabia la predări obligatorii către stat, au fost create fonduri obligatorii pentru armata roşie, diferite manifestări, impuneri la stat, împreună cu seceta, ce au contribuit la apariţia foametei, ce o datorăm exclusiv politicilor de rechiziţionare a politicilor alimentare de către guvernul sovietic în satele din Basarabia, au murit după calculele noastre mai mult de 200 de mii de basarabeni. După foametea din 1947, guvenarea sovietică a recurs la colectivizare, dar conform doctrinei staliniste, colectivizarea putea să se desfăşoare doar cu lichidarea chiaburimii. Bineînţeles, că nu existau chiaburi în Basarabia. În 1949 au avut loc iar deportări, aceasta servind la răspândirea fricii în rândurile, populaţiei şi creştere a ritmului colectivizării, ce s-a încheiat în 1950. În 1951 a mai urmat un val de deportare, pe principiul confesional, martorii lui Iehova. Moscova vedea o sursă ieftină de recrutare a braţelor de muncă şi au fost duşi sute de mii de tineri basarabeni, iar în locul lor au fost aduşi alte persoane, schimbând aspectul demografic şi naţional al populaţiei consecinţele cărora se resimt şi astăzi”, a menţionat Ion Şişcanu.
