ACTUALITATE

80 de ani de la moartea Reginei Maria. Familia Regală a comemorat-o pe suverana României Mari la Săvârşin

Familia Regală a comemorat 80 de ani de la moartea Reginei Maria la Biserica din Săvârşin, unde a fost oficiată o ceremonie religioasă. Aseară, suverana României Întregite a fost comemorată şi la Muzeul Cotroceni, unde i-a fost dedicată o expoziţie, iar Corul Regal a susţinut un concert.

Corul Regal a reconstituit o parte din preferinţele muzicale ale Reginei. Concertul a precedat vernisajului unei expoziţii care arată dragostea Reginei Maria pentru arta populară românească.

Am vrut să scoatem în evidenţă (...) legătura dintre Regina Maria şi arta populară românească, o legătură care a trecut dincolo de pragul reşedintelor regale, o legatură care ne-a făcut mândri să fim români”, spune Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.

Regina Maria a creat şi cărţi pentru copii, cu motive româneşti, care au fost publicate în America. Câteva sunt expuse la Cotroceni, unde a locuit suverana.

„A avut o contribuţie foarte importantă în decorarea şi amenajarea Cotrocenilor, foarte multe dintre încăperile pe care publicul le poate vizita au fost redesenate de Regina Maria, din diverse culturi”, a explicat Liviu Jicman, directorul Muzeului Naţional Cotroceni.

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au comemorat-o pe Regina Maria la Săvârşin, unde a fost oficiată o ceremonie pentru liniştea sufletului Reginei României Întregite. Regina Maria a murit în 18 iulie 1938. În timpul Primul Război Mondial, a înfiinţat spitale de campanie şi a îngrijit răniţii şi bolnavii de tifos.

Majestatea Sa Margareta le-a vorbit oamenilor care au participat la ceremonie despre străbunica sa: “Avem o istorie frumoasă, avem şi femei puternice şi sunt mândră de asta. Suntem în an centenar şi avem un trecut frumos, nu numai cu dificultăţi, ci şi cu curaj”.

Regina Maria va fi comemorată, anul acesta, de mai multe instituţii ale statului, pentru că, alături de Regele Ferdinand, a făurit România Mare, în urma cu 100 de ani.