Au trecut 80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă şi românii din Bucovina de Nord mai vorbesc şi acum, cu voce tremurândă, despre tragedia în care străbunii au fost ucişi mişeleşte de trupele sovietice. Nu mai sunt martori în viaţă dar copiii şi rudele celor ucişi continuă să-i pomenească în rugăciuni şi să le spună trista poveste. Adevărul va dăinui în istorie iar crima sovieticilor nu poate fi uitată. Şi în acest an a fost organizată o slujbă de pomenire la gropile comune în care au fost înmormântaţi sute de români împuşcaţi fără milă.
ION SUCEVAN, localnic, sat. Suceveni, Cernăuţi: "Primii care au căzut aici la Fântâna Albă au fost sucevenii pentru că ei aveau prapurile, aveau crucile aveau icoanele luate de la noi din biserică şi erau în fruntea coloanei. Urmaşii celor căzuţi şi alţii nu au uitat de acest loc tragic".
În 1941, grupuri mari de români din Bucovina de Nord, au încercat să traverseze Prutul îngheţat pentru a scăpa de sovietici şi pentru a ajunge în România. De fiecare dată, militarii înarmaţi le tăiau cale şi îşi descărcau mitralierele în direcţia lor. Pe 1 aprilie 1941, sufocaţi de nedreptăţile la care erau supuşi de către autorităţile sovietice, localnicii din mai multe sate bucovinene s-au adunat în curtea bisericii din Suceveni.
PETRU GRIOR, director, Centrul de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi: "Din lăcaşul sfânt al satului sunt scoase 3 cruci, de care sunt atârnate ştergare albe, demonstrând prin aceasta că procesiunea care porneşte spre Hliboca are un caracter paşnic. Către Hliboca s-au pornit şi alte grupuri de oameni din satele de pe valea Siretului, mânaţi de idealurile naţionale şi sentimentul frăţiei de neam".
Când au ajuns în poiana Varniţei, la 2 km de frontiera româno-sovietică, pe teritoriul satului Fântâna Albă, s-a dezlănţuit măcelul.
"La un semnal al comandatului responsabil de la operaţiunea sângeroasă mitralierele au început să ţăcănească sinistru din 3 părţi. Coborâse iadul pe pământ. Rafalele de foc se contopeau cu vuitele şi strigătele de durere ale răniţilor, cu bocetele femeilor şi plânsetul sfâşiitor al copiilor. Era un tablou dezolant".
În acea zi, au fost ucişi între 2000 şi 4000 de români.
ELENA MAIOR, localnic, satul Cupca, Cernăuţi: "Soacra mea a fost aici în coloana din urmă. Când o ajuns, aici împuşcau. Ei s-au retras pe un canal, pe un şanţ, cu picioarele numai sânge şi s-au retras înapoi şi au rămas vii".
Istoricii spun că masacrele organizate de sovietice faţă de etnicii români, asemeni celui de la Fântâna Albă, aveau ca scop distrugerea neamului, credinţei şi conştiinţei româneşti.
În 1941, grupuri mari de români din Bucovina de Nord, au încercat să traverseze Prutul îngheţat pentru a scăpa de sovietici şi pentru a ajunge în România. De fiecare dată, militarii înarmaţi le tăiau cale şi îşi descărcau mitralierele în direcţia lor. Pe 1 aprilie 1941, sufocaţi de nedreptăţile la care erau supuşi de către autorităţile sovietice, localnicii din mai multe sate bucovinene s-au adunat în curtea bisericii din Suceveni.
PETRU GRIOR, director, Centrul de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi: "Din lăcaşul sfânt al satului sunt scoase 3 cruci, de care sunt atârnate ştergare albe, demonstrând prin aceasta că procesiunea care porneşte spre Hliboca are un caracter paşnic. Către Hliboca s-au pornit şi alte grupuri de oameni din satele de pe valea Siretului, mânaţi de idealurile naţionale şi sentimentul frăţiei de neam".
Când au ajuns în poiana Varniţei, la 2 km de frontiera româno-sovietică, pe teritoriul satului Fântâna Albă, s-a dezlănţuit măcelul.
"La un semnal al comandatului responsabil de la operaţiunea sângeroasă mitralierele au început să ţăcănească sinistru din 3 părţi. Coborâse iadul pe pământ. Rafalele de foc se contopeau cu vuitele şi strigătele de durere ale răniţilor, cu bocetele femeilor şi plânsetul sfâşiitor al copiilor. Era un tablou dezolant".
În acea zi, au fost ucişi între 2000 şi 4000 de români.
ELENA MAIOR, localnic, satul Cupca, Cernăuţi: "Soacra mea a fost aici în coloana din urmă. Când o ajuns, aici împuşcau. Ei s-au retras pe un canal, pe un şanţ, cu picioarele numai sânge şi s-au retras înapoi şi au rămas vii".
Istoricii spun că masacrele organizate de sovietice faţă de etnicii români, asemeni celui de la Fântâna Albă, aveau ca scop distrugerea neamului, credinţei şi conştiinţei româneşti.
