ACTUALITATE

8 aprilie - Ziua Internaţională a Romilor

post-img

8 aprilie- Ziua Internaţională a Romilor. Ziua romilor este marcată din anul 1990, la decizia celui de al patrulea Congres Mondial al Romilor desfăşurat la Serock, în Polonia. Tot la primul Congres al Romilor din 1971, a fost reconfirmat şi steagul internaţional al romilor. Jumătatea de jos verde - simbol al câmpurilor înverzite şi jumătatea de sus albastră - simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, denumita chakra, simbolizând soarta şi succesiunea vieţilor, dar şi nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei. Tot atunci, majoritatea participanţilor a decis, cuvântul rom urma să fie preferat oricăror altora cu care era numită etnia. (În limba romani, cuvântul „rom” înseamnă „om, bărbat, soţ”).

Cine sunt romii?

Despre locul lor de origine există mai multe teorii: unii specialişti spun că romii ar proveni din Egipt, în timp ce alţii avansează ipoteza venirii lor, în mai multe valuri, din provincia indiană Punjab în urmă cu cel puţin 1.000 de ani. Istoricii cred că majoritatea romilor au pornit spre Europa din cauza ciumei, a discriminării castei lor, deşi nu se cunoaşte exact ce loc ocupau în societate, sau după învazia turcilor şi răspândirea islamului în regiunea Indiei, începând cu secolul XI. Drept argument, limba rromani (romani sau rromanes), care face parte din familia de limbi indo-europene, fiind similară cu hindi. De altfel chiar romii şi-au declarat, de mult timp, legaturile de sânge cu indienii, invocând existenţa unor cuvinte din sanskrită, în limba şi portul lor specific.

Prima atestare documentară a comunităţilor de romi datează din anul 1068, în Imperiului Bizantin, de unde au pătruns în sud-estul şi centrul Europei şi în nordul Africii. Migraţia masivă a romilor în Europa a început însă în secolul XIV, odată cu cucerirea de către turci a portului grecesc Gallipoli. În secolul XV, au pătruns Europa de Vest, mai ales în peninsula Iberică, iar din secolul XIX, în cele două Americi.
 

Pe la 1500, când numărul imigranţilor creştea continuu, localnicii nu mai voiau sau nu mai aveau cu ce să-i ajute pe pelerini, iar Biserica se împotrivea vrăjitoriei şi prezicătorilor, cu care erau asociaţi frecvent romii. Astfel, când Dieta Sfântului Imperiu Roman a dezbătut problema romilor, în 1497, s-a spus că romii sunt spioni în slujba turcilor şi în ţările germane s-au organizat “vânători de ţigani”, pentru uciderea tuturor celor prinşi. Apoi, legile germane au fost preluate de toată lumea, fiind vizaţi în special nomazii, şi mulţi romi au pornit spre est, pentru a scăpa de spânzurătoare sau expulzare (în Anglia), însemnare cu fierul roşu şi capete rase (în Franţa) sau de tăierea urechilor (în Moravia şi Boemia). Unii istorici considera ca acesta a fost primul genocid al tiganilor.

În Evul Mediu, în Imperiul Bizantin, în Imperiul Otoman şi în ţările slave de la sudul Dunării, romii au fost secole întregi robi, au trecut prin procese de asimilare şi au adoptat viaţa sedentară, cultura scrisă, limbile şi religiile popoarelor lângă care au trăit.

Din cauza modului lor de viaţă, a culorii pielii, a limbii şi obiceiurilor, romii au fost ţinta urii care a culminat în secolul XX cu deportarea şi uciderea în masă prin politica de genocid a celui de-al Treilea Reich. În total, în jur de 2 milioane de romi au murit, în urma deportărilor forţate, a înfometării şi abuzurilor, iar alături de evrei, romii au fost prădaţi, lipsiţi de bunuri şi de aur şi trimişi în lagărele de concentrare de la Birkenau şi Auschwitz. Şi după război, romii au rămas o populaţie oprimată, în secial în fosta URSS, îar în între anii 1971-1991, în Cehoslovacia, se estimează că peste 90 de mii de femei rome au fost sterilizate forţat, pentru a limita creşterea populaţiei de această etnie.

Din cauza izolării, mulţi romi nu au avut slujbe stabile şi o casă, nu au beneficiat de servicii sociale sau de sănătate, iar copiii lor nu au mers la şcoală. Rezultatul, săracie, boli şi infracţionalitate, pentru care romii au rămas o etnie ostracizată.

Cum au ajuns romii în Principatele Române ?

Nicolae Iorga, ca şi alţi istorici, face referire la faptul că ţiganii au venit în Principatele Române odată cu invazia mongolă din 1241-1242. În timpul războaielor cu tătarii, prizonierii erau transformaţi în sclavi, iar la venirea romilor pe pământurile româneşti aceştia au fost trataţi în acelaşi mod ca inamicii tătari. Romii au fost făcuţi sclavi şi, fiind buni meşteşugari, aveau o mare valoare economică.

Cea mai timpurie atestare documentară datează din 1385, într-un act emis de domnul Ţării Româneşti Dan I, care dăruieşte Mănăstirii Tismana mai multe posesiuni, printre care şi 40 de sălaşe de ţigani.

În Moldova, romii sunt amintiţi prima dată în 1428, când Alexandru cel Bun dăruieşte Mănăstirii Bistriţa 31 de sălaşe de ţigani şi 12 bordeie de tătari. De asemenea, mai sunt amintiţi ţiganii Mănăstirilor Vîşnevăţ (1429) şi Moldoviţa (1434).

Ţiganii ocupau treapta cea mai de jos a societăţii, dar prin meseriile practicate aveau un rol important în economie, fie că erau robi domneşti, mănăstireşti sau boiereşti. După anul 1600, documentele oficiale folosesc termenul "rob", dar în general cuvântul "ţigan" însemna sclav. Se puteau căsători doar cu consimţământul stăpânului, iar dacă cei doi aveau stăpâni diferiţi, consimţământul ambilor stăpâni era necesar şi dacă robii se căsătoreau fără consimţământul stăpânilor, ei erau despărţiţi şi copiii lor împărţiţi între stăpâni. Abia în secolul XVIII căsătoria a fost declarată indisolubilă, iar stăpânii nu au mai avut dreptul să despartă familiile. Un român care se căsătorea cu o ţigancă devenea şi el sclav. Un rob "iertat", în unele cazuri excepţionale de stăpânul său, devenea "român" sau om liber. Odată eliberat, fostul sclav avea drepturi ca orice alt om liber. Singurul drept al unui sclav era cel la viaţă.

Codul penal din Muntenia, din 1818, stabilea că "Toţi ţiganii sunt născuţi robi" şi "ţiganii fără stăpân sunt proprietatea statului". Romii din Principate au fost catalogaţi, până spre mijlocul secolului XIX, ca "bunuri agricole însufleţite", puteau fi tranzacţionaţi sau lăsaţi moştenire, fără ca aceste lucruri să fie reglementate juridic.

În Transilvania, cu excepţia zonelor ajunse temporar sub stăpânirea voievozilor munteni sau moldoveni, statutul romilor a fost mai bun. Ei au devenit iobagi ai coroanei în anii 1400, statutul fiind menţinut şi după ce Transilvania a devit principat autonom sub stăpânire otomană, plăteau o sumă mai mică decât populaţia sedentară şi aveau dreptul de a umbla prin ţară şi de a poposi pe pământurile coroanei. Cetele de romi erau autonome, nu aveau obligaţii militare, iar coroana era tolerantă faţă de neapartenenţa lor la religia creştină. În secolul XV, în Transilvania s-a creat chiar şi un voievodat al romilor, condus de un nobil voievod. Cu timpul, romii au renunţat la stilul nomad de viaţă pentru ca Imperiului Habsburgic a dus o politică de sedentarizare şi asimilare a romilor.