ACTUALITATE

20 de ani fără Stegarul Neamului, Gheorghe Ghimpu

post-img

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui care, pe 27 aprilie 1990, a dat jos drapelul sovietic şi a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, Gheorghe Ghimpu.

Născut la 26 iulie 1937 în Coloniţa, Regatul României, Gheorghe Ghimpu a fost fondator al Mişcării de Eliberare Naţională, membru al Comitetului Executiv al Frontului Popular din Moldova şi apoi deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic (1990).

De asemenea, Gheorghe Ghimpu a fost preşedintele Asociaţiei victimelor regimului comunist de ocupaţie şi a veteranilor de război ai Armatei Române din Republica Moldova denumită, la Congresul IV din 11 iunie 2000, Partidul Naţional Român.

Gheorghe Ghimpu a decedat la 13 noiembrie 2000, în urma rănilor suferite într-un accident rutier petrecut la 27 octombrie 2000.