ACTUALITATE

12 documente falsificate, identificate la controlul de frontieră în ultimele 72 de ore. Ce riscă persoanele documentate

post-img

În ultimele 72 de ore două cărţi de identitate şi un test Covid-19 cu rezultat negativ cu indici necaracteristici au fost depistate de către poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Leuşeni, în PTF Palanca două premise de conducere, iar în PTF Giugiuleşti-Galaţi, şapte certificate de vaccinare nevalabile. 11 dintre persoanele documentate sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.

Pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, în PTF Leuşeni s-au prezentat doi bărbaţi de 31 şi 40 de ani. Ambii erau ca pasageri ai unor curse internaţionale. Conform analizei de risc poliţiştii de frontieră au dispus efectuarea unor controale suplimentare. Drept urmare, asupra lor s-au depistat două cărţi de identitate cu însemnele autorităţii competente din România, dar cu semne vizibile de falsificare. Audiaţi, pasagerii au declarat că şi-au perfectat actele prin intermediari pentru a le folosi în străinătate. 

Într-un alt caz, un şofer de 32 de ani a prezentat la controlul de frontieră un test la Covid-19 cu rezultatul negativ. Însă, în urma verificărilor s-a constatat că actul nu corespunde unui document autentic. În replică, bărbatul a menţionat că personal s-a prezentat la o clinică specializată unde i s-au prelevat probe şi de unde a obţinut certificatul. 

Alţi doi conducători auto, un cetăţean al Ucrainei şi un conational sunt cercetaţi pentru deţinerea permiselor de conducere neveridice. Acestea au fost depistate de poliţiştii de frontieră ca fiind nevalabile pentru că lipseau elementele de protecţie. Întrebaţi, bărbaţii s-au eschivat de la orice declaraţie. Incidentele au fost consemnate în zilele de weekend în punctul de trecere Palanca.

Şapte certificate de vaccinare au fost identificate cu semne de falsificare în punctul de trecere a frontierei Giurgiuleşti-Galaţi. Cercetaţi sunt şapte conaţionali cu vârste cuprinse între 29 şi 63 de ani, din raioanele Vulcăneşti, Comrat şi Tiraspol.

Pentru a fi scutite de autoizolare pe teritoriul Republicii Moldova, persoanele  au prezentat fiecare câte un certificat de vaccinare, drept dovadă a imunizării împotriva virusului Covid-19. Însă, în cadrul verificărilor suplimentare poliţiştii de frontieră au constatat ilegalitaţi privind eliberarea acestor certificate. La audieri, persoanele vizate şi-au susţinut poziţia cu privire la faptul că ar fi imunizate, refuzând să dea alte detalii sau explicaţii.

Pe numele persoanelor vizate s-au întocmit procese verbale de constatare a faptelor. Actele au fost transmise pentru efectuarea expertizei tehnice în vederea stabilirii legalităţii acestora. Cercetările vor continua până la elucidarea circumstanţelor şi atragerea la răspundere corespunzătoare.