Limba vorbită a devenit o problemă identitară. Unii o numesc română şi spun că au luptat ca să o poată vorbi liber, alţii îi zic moldovenească, deşi nu prea reuşesc să găsească o diferenţă. Mulţi răspund în rusă că vorbesc... limba de stat. Noţiuni cu care, de altfel, operează şi politicienii. Şi aşa a reuşit clasa politică să împartă societatea în mai multe tabere.
Dacă îi întrebi pe oamenii din Chişinău ce sărbătoresc pe 31 august, răspund toţi într-un glas – limba noastră. Problema apare atunci când trebuie să-i dea un nume limbii pe care o vorbesc. De aici încolo răspunsurile sunt din cele mai bizare. Unii o numesc limbă de stat, limbă moldovenească, iar alţii spun cu tărie că vorbesc limba română şi afirmă că cei care operează cu altfel de noţiuni pur şi simplu au o problemă cu istoria.
Pe nea Alexandru l-am întâlnit pe Aleea Clasicilor din parcul central al Chişinăului. Are 71 de ani şi spune că a venit astăzi în centrul oraşului să dea ochii cu cei care depun falnic coroane la fiecare eveniment. Avea ceva să le spună.
„Azi sărbătorim limba noastră cea română. Limba noastră cea română e viaţa noastră. Noi trebuie să ştim de unde venim şi ce vrem să obţinem”, a declarat Alexandru Bumbac.
Îşi aminteşte de vremurile când era nevoit să-l citească pe Eminescu pe ascuns şi priveşte cu jale la cei care astăzi au toată libertatea să vorbească limba română, dar o ignoră.
„Când eram tânăr am învăţat tot de Eminescu, tot ştiam. Şi pe atunci cam pe ascuns, dar totuşi se vorbea şi care o învăţat ştie şi astăzi. Acum deja se poate de vorbit, ai tot dreptul, nu te mai înfricoşezi. Iată mulţi au azi dreptul să o vorbească deschis şi totuşi nu o vobesc. Sigur, iată sunt aceştia care au venit şi ei nu vor să vorbească limba noastră”, a mai adăugat bărbatul.
„Îi scumpă limba noastră doamnă, e scumpă. Da, naţiunea se ţine pe limbă, fără o limbă nu este naţiune, dar e scumpă pentru poporul ăsta, e tare scumpă. S-a început totul de la limbă şi uitaţi-vă unde am ajuns”, a menţionat Nicolae Baltag.
Nicolae Baltag spune că poporul din Republica Moldova a plătit prea scump, dar s-a ales cu un gust amar. A avut curajul să strige alături de mulţime la sfârşitul anilor 80 că îşi doreşte o limbă română şi grafie latină, iar astăzi priveşte prezentul dezamăgit. Nu-i înţelege pe cei care spun că vorbesc limba moldovenească pentru că, spune el, atunci când merge în România n-are nevoie de traducător. Aşa că le recomandă politicienilor să lase subiectul limbii vorbite în Republica Moldova pe seama istoricilor şi a oamenilor de ştiinţă.
Cei 750 de mii de oameni prezenţi la Marea Adunare Naţională pe 27 august 1989 au cerut declararea limbii române drept limbă de stat şi trecerea la grafia latină şi au reuşit cu mari eforturi să obţină de la Sovietul Suprem adoptarea unei astfel de decizii. În 1994, Guvernul agrarian a schimbat însă denumirea sărbătorii din Ziua Limbii Române, în Limba Noastră. În 2013, Curtea Constituţională a stabilit că limba de stat în Republica Moldova este limba română, pentru că Declaraţia de independenţă prevalează asupra Constituţiei, dar Parlamentul nu s-a grăbit nici până astăzi să opereze modificări în Legea Supremă.
Pe nea Alexandru l-am întâlnit pe Aleea Clasicilor din parcul central al Chişinăului. Are 71 de ani şi spune că a venit astăzi în centrul oraşului să dea ochii cu cei care depun falnic coroane la fiecare eveniment. Avea ceva să le spună.
„Azi sărbătorim limba noastră cea română. Limba noastră cea română e viaţa noastră. Noi trebuie să ştim de unde venim şi ce vrem să obţinem”, a declarat Alexandru Bumbac.
Îşi aminteşte de vremurile când era nevoit să-l citească pe Eminescu pe ascuns şi priveşte cu jale la cei care astăzi au toată libertatea să vorbească limba română, dar o ignoră.
„Când eram tânăr am învăţat tot de Eminescu, tot ştiam. Şi pe atunci cam pe ascuns, dar totuşi se vorbea şi care o învăţat ştie şi astăzi. Acum deja se poate de vorbit, ai tot dreptul, nu te mai înfricoşezi. Iată mulţi au azi dreptul să o vorbească deschis şi totuşi nu o vobesc. Sigur, iată sunt aceştia care au venit şi ei nu vor să vorbească limba noastră”, a mai adăugat bărbatul.
„Îi scumpă limba noastră doamnă, e scumpă. Da, naţiunea se ţine pe limbă, fără o limbă nu este naţiune, dar e scumpă pentru poporul ăsta, e tare scumpă. S-a început totul de la limbă şi uitaţi-vă unde am ajuns”, a menţionat Nicolae Baltag.
Nicolae Baltag spune că poporul din Republica Moldova a plătit prea scump, dar s-a ales cu un gust amar. A avut curajul să strige alături de mulţime la sfârşitul anilor 80 că îşi doreşte o limbă română şi grafie latină, iar astăzi priveşte prezentul dezamăgit. Nu-i înţelege pe cei care spun că vorbesc limba moldovenească pentru că, spune el, atunci când merge în România n-are nevoie de traducător. Aşa că le recomandă politicienilor să lase subiectul limbii vorbite în Republica Moldova pe seama istoricilor şi a oamenilor de ştiinţă.
Cei 750 de mii de oameni prezenţi la Marea Adunare Naţională pe 27 august 1989 au cerut declararea limbii române drept limbă de stat şi trecerea la grafia latină şi au reuşit cu mari eforturi să obţină de la Sovietul Suprem adoptarea unei astfel de decizii. În 1994, Guvernul agrarian a schimbat însă denumirea sărbătorii din Ziua Limbii Române, în Limba Noastră. În 2013, Curtea Constituţională a stabilit că limba de stat în Republica Moldova este limba română, pentru că Declaraţia de independenţă prevalează asupra Constituţiei, dar Parlamentul nu s-a grăbit nici până astăzi să opereze modificări în Legea Supremă.
