În după-amiaza zilei de 27 martie 1918, s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea Unirii. Au luat cuvântul Ion Inculeţ şi Alexandru Marghiloman, din partea Guvernului român. Ulterior, reprezentanţii români s-au retras pentru a permite desfăşurarea nestingherită a lucrărilor. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat în Sfat. Un rol determinant au avut argumentele lui Alexandru Marghiloman.
 
Actul Unirii prevedea o serie de condiţii care ţineau de necesităţile stringente ale provinciei. Astfel, Sfatul Ţării trebuia să rămână structura care să ducă la bun sfârşit reforma agrară, de o importanţă critică pentru ţărănime. Unirea era condiţionată de păstrarea unei autonomii provinciale, cu administraţie şi un Sfat propriu. Acesta urma să aibă competenţe la stabilirea bugetelor locale, să deţină controlul oraşelor şi să numească persoane în funcţiile administrative. România trebuia să asigure Basarabiei respectarea deplină a drepturilor democratice, o reprezentare proporţională în Parlament, precum şi prezenţa obligatorie în Consiliul de miniştri a doi basarabeni.
 
La 10 decembrie acelaşi an, Sfatul Ţării adopta declaraţia prin care renunţa la condiţiile stipulate în actul unirii şi, fiind îndeplinită reforma agrară, s-a dizolvat, pecetluind unirea necondiţionată şi ireversibilă.