În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: „Republica Democratică Moldovenească, Basarabia, în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia mai bine de o sută de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama ei România”.
 
Aşa au scris şi semnat în Actul Unirii de la 27 martie 1918 reprezentanţii din Sfatul Ţării de la Chişinău. Trecuse mai bine de un secol de la Raptul Basarabiei din 1812. Condiţiile politice de la începutul secolului 20 au reaprins dorinţa reîntregirii de neam.

Primului Război Mondial, dar şi războiul civil rus, au creat premise favorabile luptei pentru renaştere naţională în Basarabia dar şi în toată Europa. La Chişinău, elitele locale au înţeles că pot păstra spaţiul românesc doar prin obţinerea independenţei faţă de Imperiul Rus şi unirea cu România.

Revoluţia rusă din februarie 1917 a dus la slăbirea imperiului, iar decretul lui Lenin, numit „Pace şi pământ”, a generat o dezertare în masă a militarilor ruşi de pe frontul românesc, acolo unde luptau de partea Antantei. 

În aprilie 1917, a fost creat Partidul Naţional Moldovenesc, sub preşedinţia lui Vasile Stroescu. Printre membrii de frunte se mai aflau Paul Gore, Vladimir Herţa, Pantelimon Halippa şi Onisifor Ghibu. Ziarul „Cuvânt Moldovenesc” era organul de presă al noului partid care milita pentru autonomia Basarabiei. Amploarea fără precedent a curentului unionist a fost favorizată şi de conflictul dintre puterea ţaristă şi cea bolşevică care încercau să se anihileze reciproc. Ucrainenii doreau şi ei să pună mână pe teritoriul Basarabiei.

Profitând de soarta incertă a Rusiei, basarabenii au început să se organizeze pentru a-şi decide singuri destinul. În aprilie 1917, reprezentanţi ai românilor basarabeni au votat o moţiune prin care au cerut autonomia administrativă, economică şi religioasă a Basarabiei. Cetăţenii îşi doreau o Republică Moldovenească Autonomă chiar şi în cadrul unui stat federativ rus. Autonomia politică faţă de Rusia sau unirea cu România nu se cristalizaseră ca obiective majore. Persista incertitudinea, teama şi mentalitatea filorusă. Pe 18 aprilie 1917, peste 10 mii de basarabeni s-au adunat la Odesa. Erau mulţi ofiţeri şi soldaţi, dar au fost şi ţărani, preoţi sau studenţi. În zilele următoare, s-a organizat la Chişinău Congresul Preoţilor şi al Invăţătorilor. Aceştia au cerut un mitropolit român, autonomie faţă de Rusia şi o formă de guvernământ proprie.

Elitele basarabene „puneau astfel pe picioare” primul organ reprezentativ din istorie, chiar în condiţiile politice vitrege ale vremii. Totuşi, în acele zile, preocuparea sinceră a fiecărui membru al elitei naţionale era salvarea spiritului românesc.