Extern

VIDEO. Ucrainenii au atacat cu drone regiunea Krasnodar din Rusia. O rafinărie de petrol de la Marea Neagră este în flăcări

post-img
Rafinărie

În dimineața zilei de 17 mai, două drone au atacat o rafinărie de petrol din orașul Tuapse, situat pe malul Mării Negre, în regiunea Krasnodar a Federației Ruse.

În urma atacului a izbucnit un incendiu pe perimetrul uzinei, raportează centrul operațional al regiunii Krasnodar, scrie ziare.com.

"În urma căderii aparatului, pe teritoriul rafinăriei a izbucnit un incendiu, serviciile speciale au început să-l stingă. Din primele informații, nu au fost victime", se arată în mesaj.

În același timp, canalele rusești de Telegram au publicat videoclipuri care arată un incendiu la o instalație industrială.

La ora 6:12 dimineața, sediul operațional al regiunii Krasnodar a raportat că focul de pe teritoriul rafinăriei este controlat.

Tot în Krasnodar, în noaptea de 16 spre 17 mai, cel puțin 26 de explozii au izbucnit în Novorossiysk, iar portul și orașul rămas fără electricitate.

Guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a declarat că 10 drone au fost doborâte în regiune.

"Peste 10 drone au fost lichidate de forțele de apărare aeriană. În urma căderii dispozitivelor, au avut loc incendii locale, care în prezent sunt în curs de stingere", a scris Kondratiev.

Mai aproape de ora 6 dimineața, au apărut informații că traficul pe drumul principal a fost blocat în Novorossiysk din cauza numeroaselor lovituri cu drone. Autoritățile locale au mai raportat că transportul public nu funcționează în oraș.

Locuitorii din Novorossiysk s-au plâns că alarma aeriană din oraș a fost activată doar pentru un minut după primele lovituri.

Amintim că pe 19 aprilie, membri ai mișcării partizane „Atesh” a ucrainenilor și tătarilor din Crimeea au spionat baza navală a Flotei Mării Negre a Federației Ruse din Novorossiysk și au promis că o vor distruge foarte curând.

 

author-img_1

Cristian Sava

Reporter