Politic

Activistul din regiunea transnistreană, Victor Pleşcanov, a fost eliberat din închisoarea de la Tiraspol

video

Activistul din regiunea transnistreană, Victor Pleşcanov, a fost eliberat din închisoarea de la Tiraspol. Regimul separatist l-a condamnat ilegal pentru că a arborat drapelul Ucrainei la balconul locuinţei sale. După doi ani în spatele gratiilor, el a fost graţiat de aşa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. În tot acest timp, starea de sănătate a activistulului s-a înrăutăţit considerabil.

floare carpet

Vadim Vieru, avocatul Asociaţiei Promo-LEX care este şi apărătorul lui Pleşcanov, spune că eliberarea lui a fost posibilă datorită presiunii publice dar drepturile activistului au fost grav încălcate.


VADIM VIERU avocat, Promo-LEX: „Mai departe urmează procedurile legale condorm Codului de procedură penal, pentru că este pornită o cauză penală de către Procuratura Republicii Moldova pe marginea acestui fapt, iar noi vom informa Curtea Europeană a Omului despre evoluţia cazului şi inclusive că domnul Pleşcanov a fost eliberat. Este nevoie în primul rând ca autorităţile de drept să îşi facă munca, să investigheze aceste abuzuri şi persoanele care sunt resonsabiel să fie trase la răspundere penală.”


Eliberarea activistului din detenţia ilegală a fost discutată şi la întâlnirea în formatul 1+1, desfăşurată astăzi la Bender, unde reprezentanţii Biroului de Reintegrare de la Chişinău au solicitat Tiraspolului punerea n libertate şi a altor basarabeni detinuţi ilegal.


DECLARAŢIA BIROULUI DE REINTEGRARE

"A fost salutată punerea în libertate a lui Victor Pleșcanov, ținut sub strajă la Tiraspol pe nedrept timp de aproape doi ani. Au fost evocate și alte cazuri de rezonanță privind cetățenii Ermurachi M., Dimov Al., Dudnic Vl., Menzarari S., şi alţii. S-a cerut repetat eliberarea necondiționată a acestor cetățeni, restabilirea drepturilor lor fundamentale, precum și accesul la locul aflării lor a reprezentanților Oficiului Avocatului Poporului, OSCE și apărătorilor drepturilor omului".

floare carpet


Victor Pleșcanov a fost reţinut ilegal în iunie 2022. Ulterior el a fost prima persoană condamnată de regimul de la Tiraspol la trei ani de închisoare pentru "incitare la extremism" după ce a arborat drapelul Ucrainei și a condamnat invazia rusă în Ucraina. În spatele gratiilor, Pleşcanov a fost diagnosticat cu o boală gravă.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter