Politic

Președinta Maia Sandu întreprinde o vizită de lucru în Germania

post-img
imagine simbol

Șefa statului efectuează, în perioada 17-18 mai, o vizită de lucru în Republica Federală Germania. Vizita subliniază angajamentul continuu al Republicii Moldova și al Germaniei pentru consolidarea relațiilor bilaterale în contextul aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

În cadrul vizitei, președinta Maia Sandu va avea întrevederi cu liderii germani:  președintele federal, Frank-Walter Steinmeier; cancelarul federal, Olaf Scholz  și cu președinta Bundestagului, Bärbel Bas. Președinta va aborda subiecte cum ar fi sprijinul Germaniei pentru economia R. Moldova afectată de războiul din Ucraina, procesul de aderare la UE și cooperarea pentru stabilitatea regională.

Germania, țara fondatoare a Uniunii Europene și un partener de top al Moldovei, joacă un rol important în modernizarea și integrarea europeană a țării. În martie 2022, după izbucnirea războiului din vecinătate, Germania alături de Franța și România, a lansat Platforma de Sprijin pentru Moldova. Această inițiativă a mobilizat sprijin semnificativ, care a permis gestionarea eficientă a fluxului de refugiați ucraineni, consolidarea securității energetice și avansarea reformelor economice și sociale în Moldova.

Germania, de asemenea, este un partener economic esențial pentru Moldova, având multe companii care operează la noi sau achiziționează componente fabricate local. Consolidarea relațiilor comercial-economice este una din temele principale ale vizitei.

Pe lângă discuțiile de la Berlin, Președinta Sandu se va deplasa la Leipzig pentru ceremonia de decernare a premiului Robert Blum pentru Democrație 2024, sub patronajul Președintelui Steinmeier. Premiul recunoaște angajamentul ferm al Maiei Sandu față de valorile democratice și este dotat cu 25000 de euro, sumă pe care Președinta o va dona. 

De asemenea, în cadrul vizitei sale în Germania, șefa statului se va întâlni cu comunitățile de moldoveni din Berlin și Frankfurt pe Main.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter